Creștinul în era digitală ( format PDF )

 10,00

Categorie:

Descriere

Manualul cuprinde 8 capitole care te vor ajuta să-ți formezi o
concepție corectă despre tehnologiile și tehnicile informaționale
și să le înțelegi mai bine pentru a le putea folosi în mod eficient în tot ce faci.

Un accent deosebit este dedicat rețelelor de socializare nu doar pentru că ele ne preocupă, ci pentru că au
un potențial enorm pentru evanghelizare și misiune. Vei învăța
cum să le abordezi corect și cum să gândești strategic cu privire
la ele. Fiecare capitol cuprinde și teme practice. Nu trece peste
aceste teme. Poate ți se vor părea grele sau îți vor lua mai mult
timp decât te-ai așteptat. Poate te vor face să te simți incomod
și mustrat. Orice ar fi nu le lăsa nefăcute, căci altfel nu vei putea

atinge scopul pentru care a fost scris acest manual. Mă rog
ca Duhul Sfânt să te călăuzească și să-ți descopere Cuvântul lui
Dumnezeu, pe care îl vom studia, cum să aplici aceste cunoștințe
în era digitală. De asemenea, mă rog să nu te oprești pe drum,
să nu cedezi în fața niciunei teme, să aplici tot ce vei învăța pe
parcursul întregii tale vieți și să împărtășești cu alții cele învățate!

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Creștinul în era digitală ( format PDF )”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *